Zi neagră, munte negru

Zi neagră, munte negru
Publicat: 25/06/2013, 00:19
Actualizat: 14/07/2016, 20:52

Nu știu dacă șoferul care a condus autocarul prăbușit în hăul prăpastiei mai trăiește sau nu. În general, încerc, în astfel de situații, să mă pun în locul prezumtivului vinovat, ca să nu fiu, pur și simplu, deplasat. Sunt conștient că, într-un atare moment, converg un număr de întâmplări nenorocite.

Din păcate pentru toată lumea, șoferul acesta despre care vorbim poartă, exclusiv, povara morții semenilor săi. Nu există nicio scuză pentru un conducător profesionist care a încercat să depășească, pe un viaduct, pe linie continuă, la ieșirea dintr-un tunel, pe o suprafață umedă, mergând cu de două ori viteza admisă; indiferent de situație.

Unii spun că de vină ar fi cele 240 de centre de atestare, apărute ca ciupercile după ploaie, care eliberează documente pentru astfel de transportatori. Patronatul din Turism spune că goana după profit conduce la o viteză de deplasare a flotilei de autocare, nejustificat de mare.

O fi adevărat și ce spun unii, și ce spun alții; nenorocirea este însă alta. Toți acești conducători, inclusiv cel în cauză – fost șofer de TIR, înțeleg, în vârstă de aproape 50 de ani -, au experiență și mii de ore de drum. Tocmai această siguranță de sine îi face, uneori, să supraliciteze, uitând că nu-și riscă doar propria viață, ci și pe a celor pe care îi transportă.

Un gest nebunesc, o clipă nenorocită, o tragedie: 18 morți și 29 de răniți, dintre care șapte în ATI.

Dincolo de aceast infern, rămâne gestul suprem al unor oameni excepționali: câteva zeci de civili muntenegreni, care nu au avut nevoie de celulă de criză, care nu aveau puse la punct seturi de proceduri pentru astfel de nenorociri universale, și, întâmplător, un vicepreședinte al Parlamentului muntenegrean aflat în trafic. Disciplină, coordonare, decizie și, mai presus, omenie și forță morală. Toate astea au limitat dimensiunea tragediei. „Nu voi uita niciodată ce am văzut astăzi”, a mărturisit parlamentarul. Toți oamenii aceia au trecut și prin mâna lui, aflat într-un lanț uman, care îi ridica din abis pe morți, pe muribunzi, pe accidentați.

Un popor cu o frumusețe de caracter dumnezeiască. Cel puțin asta am simțit eu, și sunt sigur că nu supradimensionez.

În ceea ce ne privește, guvernanții au creat, la rându-le, imaginea că se mișcă mai coerent decât le e felul în astfel de situații, persoane de decizie deplasându-se, imediat ce datele au fost confirmate, la locul accidentului.

Doar un semn de întrebare rămâne: ar fi putut MAE să gestioneze, cu mai multă aplicație, comunicarea cu familiile victimelor, pentru a nu le țină într-o tensiune teribilă, în perspectivă, aproape 48 de ore?!

Eu cred că, în aceste condiții, nu. Autoritățile muntenegrene au încercat, mai întâi, să-i mențină în viață pe români, indiferent de datele lor de stare civilă; apoi, actele celor catapultați de pe viaduct au rămas în autocar, împreună cu bagajele lor, epava acestuia nefiind ridicată din canion până la această oră; de departe, comunicarea cu cei internați nu era vreuna la îndemână.

În consecință, deși toată lumea înțelege tensiunea în care trăiesc familiile celor aflați în autocar, în momentul accidentului, nimeni de la MAE nu-și poate asuma riscul de a transmite alte informații decât cele oficiale, ce urmează a fi comunicate de autoritățile din Muntenegru. Când acestea vor fi în măsură să o facă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Misterul piramidelor din Egipt, aproape de a fi rezolvat. Cum cred cercetătorii că au fost...
×